Sărbătorile Pascale

Viața parohiei Mai 13, 2016

Știm cu toții ce însemnătate specială are Paștele în cadrul creștinismului și, totodată, în sufletele oamenilor. În fiecare an, aceștia suferă împreună cu Hristos patimile răstignirii prin participarea la Sfintele Denii, urmând ca, în noaptea de sâmbătă spre duminică să fie martorii Învierii Domnului.

În parohia noastră, Paștele este așteptat de către enoriași cu inima curată, cu gânduri de mai bine și cu rugăciuni șoptite sau rostite în gând. Cel mai frumos aspect legat de aceste sărbători este, în opinia mea, numărul mare de oameni care se strâng în jurul preotului în Biserică. Faptul că aceștia fac efortul de a sta trezi în Noaptea Învierii până la sfârșitul Sfintei Liturghii și că duc lumina acasă. Faptul că preferă să rămână în Casa Domnului.

Bineînțeles, însă, că perioada această frumoasă nu se încheie odată cu venirea Paștelui. În prima vineri de după Înviere se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, slujbă care, în parohia noastră, a avut loc în aer liber. Pentru că uneori cuvintele nu pot capta, într-adevăr, esența lucrurilor din jurul nostru, vă invităm să vizualizați secțiunea de fotografii pentru a simți, și dumneavoastră, minunea Înverii Domnului în sufletele voastre. Hristos a înviat!